Ca suntem o masa de oameni terminati de rutina? Adevarat, dar ce ne-am face noi fara aceasta rutina? N-am mai avea cu ce sa ne umplem timpul cel atat de scump noua - si care, de fapt, nu ne apartine. Si daca pornim de la un cuvant si ajungem la altul... uite asa se formeaza filosofia... ”Du-te dracului de filosoafa!”... imi zicea odata un idiot care reusise sa ma atraga pentru cateva momente..
Si pana la urma ce e atat de rau in faptul ca zilnic facem aceleasi lucruri, mai mult sau mai putin asemanatoare, cu singurele diferente de loc, timp etc. Aceste lucruri marunte, executate minutios zilnic ne dau, insa, un alt lucru foarte mare - Demnitatea - senzatia aceea mareata ca, intr-un fel sau altul, participam si noi la ceea ce se elaboreaza zilnic in lumea asta in care traim.
Imi vin in minte tot felul de lucruri idioate, nu stiu de ce ma gandesc la ele, dar totusi persista; de exemplu, acum imi apare imaginea unei mamici extrem de mandre, care urca in autobuz, tinand o fetita de 4-5 anisori de mana (copil propriu sau nepotica)...
”Haina face pe om” - asa este! Intotdeauna le-am admirat pe femeile bine si frumos imbracate si aranjate, dar mi-am zis ca eu n-as putea fi asa niciodata... nu am de unde sa scot atata mandrie... stiu ca acele haine m-ar face sa fiu cine nu sunt si pot sa evit asta...
Azi m-am intalnit cu un vechi prieten, care, la un moment dat, a inceput sa vorbeasca despre sex... mi-am pus problema atunci daca barbatii asta vad in mine, atunci cand incep sa ma cunoasca... doar SEX... sau poate mi se pare... poate doar exagerez, ca in cea mai mare parte a timpului, cu atitudinea mea schizofrenica fata de realitatea care ma inconjoara...
Profilul femeii secolului XXI este acela de ”curva, idioata, frumoasa, slujnica”... De ce? Pentru ca barbatii - care pot ajunge mult mai simplu la ceea ce li se cuvine - isi dau seama cat de convenabila este acesta ”traditie” inradacinata - ca femeia sa faca copii, sa spele, sa calce, sa faca de mancare... Numai ca el, acest barbat viril si super-inteligent al vremurilor noastre a mai adaugat acestei trasaturi consimtite de societate, si pe celelalte, care sunt in bonton cu vremurile, nu?
Sexul e atat de normal in zilele astea, ca e atat de simplu sa-l ai, sa-l castigi, cand ii spui unei proaste: ”te iubesc, te ador, esti viata mea...” Sentimentalism ieftin, nu? Usor de vazut din exterior, dar si la fel de usor ii poti cadea prada, mai ales cand apartii spetei Evei - cea primordial pacatoasa...
Uneori ma fura gandul ca, daca as avea bani, as putea face o gramada de lucruri cu ei : mi-as lua o masina, o casuta, as calatori peste hotare... Dar apoi stau si imi revin, cu gandul ca o masina mi-ar putea scurta viata, o casa ramane in urma mea, iar calatoriile le pot intreprinde foarte bine si cu mintea, cu gandul. Cum? Simplu... ma asez confortabil si calatoresc in cele mai cautate si dorite locatii...
La fel, cu totii speram sa intalnim, intr-un moment oportun al vietii, acea persoana care sa ne implineasca sau care sa ne ajute sa ne implinim, fie ea de sex diferit sau similar cu al nostru. Dar si acest lucru e relativ, pentru ca acum te atrage o anumita persoana, iar peste ”n” ani te va impresiona o alta... e ceva natural... oamenii trebuie sa se cunoasca, trebuie sa relationeze... Da, dar in acelasi timp exista ideea de Familie... va deveni oare ea perimata, in timp?
Am facut o facultate - Litere, din dorinta de a scrie, dar de fapt cred ca ma atragea mai mult ideea de succes, de notorietate... De aici si teama care ma apuca atunci cand ma asez in fata foii blanc (dar macar eu o recunosc, spre deosebire de altii care scriu...).
Trebuie sa-mi dau seama, intr-un final, ca pentru anumiti oameni scrisul este o necesitate, ca si mancatul, ca si plimbatul, ca si sexul...
Inainte cei care scriau se incarcau cu o constiinta coplesitoare a acestui act... erau constienti ca scriau pentru a indeplini un Model pentru ceilalti, pentru turma... Astazi acest lucru mai apare foarte rar. Azi se scrie pentru ca asa se simte si gata. Eu scriu ca sa-mi dau seama ca inca exist, ca inca gandesc, ca inca ceva ”misca”in fiinta mea... ca sunt sentimente, ganduri, idei, nu conteaza...
De cate ori am avut tentative in Arta scrisului, am fost apostrofata ca sunt excesiv de fragmentarista, ca nu reusesc sa-mi pastrez o coerenta... Asta pentru ca am prea multe idei in cap si niciuna nu ma poate consuma... Scrisul e ca o rana produsa de o gheara. Aceasta rana poate sa treaca sau poate lasa urme vizibile pentru tot restul vietii...
Ce sens sa-i dau acestei Minuni pe care o traiesc si care se numeste Viata? Ce sens sa-i dau Eu, care sunt un non-sens?
Totul e sa scrii - incepi o idee si apoi ea te lasa si pleaca cu altul (sau cu alta)... ca in viata, nu?
Oricat de bogata as fi si oricate palate asa avea, mie tot in pozitia asta mi-ar placea sa stau... jos, pe dusumea, cat mai umil fata de restul, pentru ca (nu-i asa, dragii mei!) eu sunt singurul, micul, marele Nimic din Viata mea...
De ce am asteptat 30 de ani pentru ca in acest Final sa pun mana pe pix si sa scriu? Pentru ca aveam impresia (wrong-impression!) ca Opera trebuie s-o faca toti, ca va putea sa scrie cineva si pentru mine (in locul meu). dar vad ca nu e asa... nimeni n-o sa scrie vreodata ceea ce gandesc eu! Firesc, nu? Cine ar fi atat de prost sa se obnubileze in asa hal? ... fiecare trebuie sa-si accepte propria realitate...
Se spune ca existenta noastra se bazeaza pe doua adevaruri: pe experienta si pe ratiune. Si trebuie sa fim foarte atenti la cea de a doua, pentru ca daca retinem ceea ce ea ne ofera, nu mai suntem nevoiti mereu sa dam cu capul de toti peretii, pana dobandim ceea ce se numeste Experienta.
Sunt atatea idei despre care as putea scrie acum, dar toate nu sunt decat idei (iar eu o Idioata) si e mai usor sa spun ca nu le pot exprima, dacat sa mi le insusesc.
Am invatat atat de multe lucruri in 4 ani de zile, iar acum, dupa inca ceva timp, imi dau seama ca nu mi-au folosit la nimic toale acele cunostinte... au fost ca si scrise cu creta pe creierul meu, pentru ca mai apoi sa fie anulate putin cate putin cu buretele... Am mai mult spatiu de umplut acum, deci mai multe posibilitati sa gandesc... despre orice, despre cel mai mic lucru, despre nimic. De exemplu, acum, ca vine din nou seara, o sa trag jaluzeaua frumos si o sa ma pun la somn, sperand iar ca voi aluneca in acel taram atragator al Nefiintei, spre care ne ”ducem„ cate putin, fiecare, in orice noapte...
Cred ca pentru un animal este mai simplu sa moara... el nu se gandeste, ca omul, la acel moment cand nu va mai fi, moment pentru care se pregateste Omul toata viata lui... de fapt cred ca acesta este si scopul Vietii: sa inveti sa Mori... (Profesorul meu, M:M spunea ca moare cu fiecare cuvant pe care il rosteste... exista multiple forme de a muri in Viata, pana la Moartea reala, autentica, anihilanta)...
Daca unui om i se spune, de catre o ruda sau de catre un apropiat al acestuia, ca ”este prost” (sau i se aduce orice alta jignire), omul respectiv va ajunge sa se comporte ca orice ”prost”... Si a nu se uita faptul ca cel care jigneste pe altcinava intr-un fel sau altul, de fapt despre sine vorbeste... prin urmare, cea mai buna caracterizare si-o face cel care incepe sa vorbesca urat despre o persoana pe care o cunoaste destul de ”bine”...
