viata...

Viata cica trebuie traita...asa cum vine...cu bune, cu rele... Dar daca vine numai cu rele, ce te faci?... sa multumesc ca exist? Pai cum s-o fac, cand eu nu stiu cum s-o fac sa se termine mai repede...avand in vedere ca am ajuns la un moment al ei cand nimic nu mai conteaza pentru mine (cu atat mai putin daca sunt vie sau moarta), cand totul arde in mine, mocneste ca un foc al Iadului etern...boala...chin...nu mai pooooooooooooot...cica sunt date sa te cureti (sa-ti arzi karma sau sa-ti ispasesti pacatele, depinde ce varianta alegi)...da, dar eu nu ma mai curat odata?...ca tot vin avalansa peste mine si nu le mai pot tine piept...pai daca tot zic ca nu mai pot, de ce tot pot intr-un final? nu inteleg de unde atata sursa inepuizabila de viata ( si, culmea, de dorinta de viata, chiar si in aceste conditii...paradox, nu?...)...nici eu nu mai stiu ce vreau: sa traiesc sau sa mor...dar nu se poate sa le vreau pe amandoua?... ce lege as incalca?... va zic eu ca niciuna...se poate...pentru ca intr-o viata se moare de atatea ori, pana la batalia finala, cand nu mai ai destula forta sa te opui si...pac...inevitabilul se intampla...in sfarsit libertate...sa pot sa colind nestingherita pe unde nici n-am visat...sa vad, dar sa nu fiu vazuta (in sfarsit!), sa ma pot odihni cat vreau, sa am pace...sa nu mai lupt pentru ceva anume...sa nu mai simt (oooooooo, da!) foame, sete, durere...sa fie totul viu colorat si vesnic frumos...sa ma pierd in propria-mi visare...cu verde, rosu, galben si albastru si lila...dar se pare ca mai am de asteptat pana atunci si sunt nevoita sa ma intorc la vesnica-mi existenta terna, fara culoare...iar ca sa-i dau o tenta, am sa ma gandesc la o nuanta pentru acest text: sa fie galben, verde, portocaliu?...ba nu, violet, e cea mai in ton cu subiectul...sper c-am nimerit-o...daca nu, va las sa ma judecati voi...